Plantarea bulbilor şi a plantelor
Scoateţi plantele cumpărate (răsadurile), care v-au fost livrate prin poştă, după livrare din pachet şi puneţi-le pentru 2–3 zile într-un loc la umbră. A doua posibilitate este să le plantaţi imediat şi după aceea le umbriţi cu ceva, timp de câteva zile (de ex cu coli de hârtie, scândură), ca să nu fie expuse luminii directe a soarelui. În caz contrar riscaţi să fie afectate de razele puternice ale soarelui.
Plantarea răsadurilor
Săpaţi un cuib corespunzător mărimii plantei. Scoateţi planta din ghiveci (în caz de plante liber ambalate în pungi de PE, din pungă ) şi cu rădăcinile în jos, aranjate în toate părţile o puneţi în cuib. Turnaţi puţină apă în cuib şi după ce planta o absoarbe acoperiţi cu pământ. Procedaţi astfel şi la plantele următoare. După terminarea plantării pe stratul pregătit, udaţi plantele proaspăt răsădite. În primele zile după răsădire udaţi plantele după necesitate sau pe timp de soare fierbinte umbriţi pe periada „celei mai mari arşiţe“. Planta se înrădăcinează complet în termen de 1–3 săptămâni şi după aceea o îngrijiţi la fel cu celelalte plante din grădină.
Plantarea cepelor şi a bulbilor
La început săpaţi locul unde doriţi să plantaţi cepele şi bulbii (mai departe numai denumirea grupată de „cepe“). Scoateţi cepele din pungile de hârtie chiar înainte de plantare. Săpaţi un cuib suficient de adânc (vezi tabelul) şi puneţi în el ceapa cu vârful vegetativ în sus. La unele specii cepele puse invers ar pieri. După aceea acoperiţi ceapa şi tasaţi cu grijă suprafaţa solului. În caz de secetă este indicat să udaţi bine solul după plantare. Dacă plantaţi de exemplu lalele în mijlocul verii (de ex., nu aveţi unde să le depozitaţi sau plecaţi pe termen lung în concediu), în acest caz nu trebuie să le udaţi. Cepele vor fi în repaus şi vor începe să crească doar după primele ploi de toamnă.
Cepele mai mici şi cele cultivate în sol greu se plantează la adâncime mai mică. Adâncimea de plantat se consideră distanţa dintre vârful bulbului şi suprafaţa solului! Cepele se pot scoate din pământ atunci când partea deasupra solului se ofileşte (este valabil pentru toate bulboase cu excepţia gladiolelor) – poate fi la începutul verii dar şi timpuriu în mai. Cepele multor plante se pot depozita după scoatere până la toamnă pe uscat (este vorba de usturoi, şofran, lalele). Alte soiuri cum ar fi de exemplu crinii, Muscari, Ornithogallum şi mărul de mai s-ar deteriora prin depozitarea la uscat până la pieire. Aceste soiuri, care nu suportă uscarea bulbilor este preferabil de replantat din sol în sol fără depozitare îndelungată (suportă o săptămână pe uscat fără afectare, dar mai mult nu le-aş lăsa pe uscat).
Specia | perioada de plantare | adâncimea de plantare în cm |
Usturoiuri mici cu bulbii de până la 2 cm – cum ar fi de ex. Allium carinatum, flavum, molly, oleraceum, scorodoprasum | 7.-10. | 5–8 |
Usturoiuri mari cu bulbii de până la 10 cm – cum ar fi de ex. Allium giganteum, karataviense, nigrum | 7.-10. | 10–15 |
Colchicum – brânduşa de toamnă | 8. | 15 |
Crocus – specii care înfloresc primăvara (Crocus chrysanthus, Crocus vernus) | 10. | 9 |
Crocus – specii care înfloresc toamna (Crocus sativus) | (7.-)8. | 9 |
Gladiolus – gladiola (soiuri de grădină) | 4.-5. | 10 (mai mici 5) |
Gladiolus – gladiola (soiuri botanice exotice) | 9. | 5–8 |
Lilium candidum – Crin alb | 8. | 3 |
Lilium – Crin, restul speciilor | 9.(-10.) | 5–15 după soi |
Muscari – porumbel, cocoşei, ceapa-ciorii, porumbul-cucului | 7.-10. | 8–10 |
Narcissus – narcise | 8. | 10 |
Ornithogalum umbellatum | 7.-10. | 10 |
Polygonatum – Mărul de mai | 8.-10., 2.-3. | 10 |
Lalelele cu bulbi, cu forma scundă cum sunt de exemplu: Tulipa chrysantha, tarda, saxatilis, turkestanica, urumiensis | 10. | 10 |
Lalelele cu forma înaltă de creştere – lalea, tulipă, tulipan Tulipa gregii, Tulipa fosteriana, Tulipa kaufmanniana şi hibrizii de grădină | 10. | 12–14 |
Înmulţirea lalelelor prin solzii cepelor
Model de înmulţire a lalelelor prin solzii cepelor
Cel mai simplu mod de înmulţire a lalelelor este înmulţirea lor prin solzii cepelor.
Semănaţi solzii cepelor cel mai bine la adâncimea de 1–2 cm (=grosimea solului deasupra solzilor) şi plasaţi-i la mijloc, unde temperatura zilei este de 25–30 °C şi a nopţii în jur de 22 °C (noaptea poate să scadă şi mai jos, este importantă în principal temperatura medie înaltă a zilei) (ex. seră, solariu, geamul casei). Menţineţi substratul mai degrabă uscat. În aceste condiţii se formează relativ rapid la baza inferioară a solzilor cepe noi. Pe un solz se formează în decurs de 1–3 luni 2–3 cepe de cca 1 cm mărime. Dacă solzii ar fi recoltaţi şi plantaţi la sfârşit de iulie, atunci la sfârşit de septembrie puteţi să-i scoateţi şi să-i plantaţi în strat la adâncimea de 2 cm. Plantaţi câte un solz cu o ceapă la distanţa de aprox 4 cm unele de altele. Pe strat aprox după 4 – 6 ani de cultivare vă cultivaţi bulbi de categoria întâia capabili de înflorit.
Semănarea seminţelor de bulboase
Unele specii de bulboase pot fi efectiv înmulţite foarte repede prin seminţe. Semănaţi seminţele în martie-aprilie în ghivecele pregătite la adâncimea de aprox 0,5–1 cm. În primul an nu le transplantaţi, dar le lăsaţi la locul iniţial. Unele specii Vă pot înflori deja în sezonul următor. Majoritatea speciilor înfloreşte din anul 2–5 după semănat. Speciile mai scunde înfloresc de regulă mai devreme decât speciile mai înalte.
««« Articolul anterior: Tutunul gri Nicotiana glauca – o plantă de balcon de perspectivă Articolul următor: Cultivarea merilor în formă de fus zvelt »»»
luni 19. 1. 2009 12.33 | tipăreşte | Instrucţiuni de cultivare
KPR se prezintă
Categorii: Toate Dăunătorii Fungi Gazon Instrucţiuni de cultivare Palmieri Plante carnivore Plante de apă şi de mlaştină Plante exotice